31 octombrie 2012

Zile de naştere
... din România
1961 - Bogdan Chireac, redactor şi editorialist de politică externă (Premiul „Pamfil Şeicaru” pentru jurnalism – 2000)
1945 - Mircea Ionescu, prozator si dramaturg, stabilit în SUA („Asasinul acordă interviuri”, „Întâlniri care se uită greu”)
1936 - Siminică (Simion Avram), celebru comic al circului românesc. Si un interviu


1934 - Elena Patrichi, artista lirica (n. Braila)
1926 - Dan Hatmanu, pictor (expoziţii internaţionale la Moscova, Sevres, Barcelona) (n. Scobinti - Iasi) si istoria unui tablou 1920 - Henri Wald, filozof român (d. 2002)
1910 - Coca Meţianu, pictorita postimpresionista, autoarea unor remarcabile peisaje, nuduri, portrete, despre care Theodor Pallady a declarat că este o “artistă”, mai mult decât o simplă pictoriţă. Lucrările sale se află în muzee şi colecţii particulare din România, SUA, Germania, Israel, Japonia, Grecia, Franţa, Belgia, Canada.
1881 - Eugen Lovinescu, critic şi istoric literar, prozator şi dramaturg român („Gr. Alexandrescu”, „Titu Maiorescu si posteritatea lui critica”, “Mite”, “Balauca”, „Aripa mortii”, „Viata dubla”) (d. 16.07.1943)1818 - Gheorghe Tattarescu, pictor roman, întemeietor, alãturi de Th. Aman, al învatamântului artistic românesc (n. Focsani; d. 24.10.1894) ... din lume
2005 - Infanta Leonor a Spaniei, fiica lui Felipe, Prinţ de Asturia
1968 - Vanilla Ice, rapper (Robert van Winkle) („Ice Ice Baby”).
1964 - Marco van Basten, fotbalist olandez 1950 - Zaha Hadid, arhitectă irakiană 1947 - Frank Shorter, atlet american
1942 - David Ogden Stiers, actor şi muzician american
1936 - Michael Landon, actor american (d. 1991)1929 - Bud Spencer, actor si fost inotator olimpic italian, cunoscut intepret al Comisarului Piedone 1925 - John A. Pople, matematician britanic, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie (d. 2004) 1923 - Mélina Mercouri, actrita din Grecia (“Legea”, “Niciodată duminica”).
1922 - Prinţul Samdech Preah Norodom Sianuk, regele Cambodgiei în perioada 1941–1955, iar după 1993, preşedinte.
1920 - Helmut Newton, german, unul dintre cei mai cunoscuţi artişti fotografi din lume (d.23.01.2004) 1912 - Ollie Johnston, pictor american (d. 2008)
1887 - Chiang Kai-Shek, (Jiang Jieshi), om politic chinez, preşedinte al guvernului naţional din Nanjing (1928-1949). Ca şef al Gomindanului - Kuomintang (formaţiune politică naţionalistă, primul partid politic chinez, după model occidental, fondat în 1921), a contribuit la unificarea Chinei (d.05.04.1975)
1851 - Regina Lovisa a Suediei, soţia regelui Frederick al VIII-lea al Danemarcei (d. 1926)
1835 - Adolf von Baeyer, chimist german. Premiul Nobel pentru Chimie pe 1905 (d. 1917)1705 - Papa Clement al XIV-lea (d. 1774)
1632 - Jan van der Vermeer, unul dintre cei mai mari pictori ai secolului al XVII–lea ale cărui lucrări, reprezentând cel mai adesea scene de interior, se disting prin claritatea culorilor şi prin esenţializarea compoziţiei (“Curtezana”, “Scrisoarea”, “Pictorul si modelul”, “Lãptãreasa") (d.15.12.1675)
1391 - Regele Duarte al Portugaliei (d. 1438)
1345 - Regele Ferdinand I al Portugaliei (d. 1383)

Au plecat dintre noi
... din România
1972 - Onisifor Ghibu, pedagog, memorialist si om politic. ; A instalat la Chisinău (septembrie 1917) prima tipografie cu caractere latine care a tipărit primele manuale scolare cu acest alfabet (n.31.05.1883)
1960 - Mircea Florian, filosof, membru titular post-mortem al Academiei Române (“Metafizică şi artă”, “Cunoaştere şi existenţă”, “Recesivitatea ca structură a lumii”) (n.01.04.1888)
1953 - Petre Dulfu, autor de basme în versuri (“Păcală”, “Ion Săracu” ) (n.10.03.1856)... din lume
2003 - Dharmsamrat Paramhans Swami Madhavananda, guru hindu
2002 - Raf Vallone, actor italian. In 1961 a primit Premiul Oscar pentru rolul interpretat în filmul „Vedere de pe pod”, regizat de Sidney Lumet (n.17.02.1916)
2001 - Regine Cavagnoud, schioare franceza, campioana mondială la Super–G
1997 - Samuel Fuller, regizor si scenarist („Casa de bambus”, „Rechinul”, „Mai presus decât gloria”) (n. 12.08.1911)
1996 - Marcel Carné, celebrul regizor francez („Copiii paradisului”, „Noaptea amintirilor”, „Asasinii ordinii”) (n.18.08.1909)
1993 - Federico Fellini, regizor italian („La Strada”, „Noptile Cabiriei”, „La dolce vita”, „Amarcord”) (n. 20.01.1920) 1984 - Indira Gandhi, prim ministrul indian (asasinată) (n. 19.11.1917)1943 - Max Reinhardt, regizor german, unul dintre cei mai mari oameni de teatru de la începutul secolului XX. Exercita o influenta indirecta asupra cinematografului, majoritatea regizorilor si actorilor germani ai epocii facându-si ucenicia pe lânga el („Noaptea venetiana”, „Visul unei nopti de vara”) (n. 8.09.1873)
1918 - Egon Schiele, pictor expresionist austriac, unul dintre fondatorii "Neuekunstgruppe" (n. 1890)
1517 - Fra Bartolommeo, pictor italian (n. 28.03.1472)

S-a întâmplat în România
1974 - România a ratificat Pactul internaţional cu privire la drepturile Economice, Sociale şi Culturale, semnat de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite la 16 decembrie 1966. Ultimul Raport Naţional al României a fost depus la 7.01.1993.
1920 - Este promulgata Legea privind înfiinţarea şcolilor româneşti de studii superioare la Paris şi Roma
1918 - A fost constituit, la Budapesta, Consiliul Naţional Român Central. Peste câteva zile consiliul s–a mutat la Arad, schimbându–şi numele în Marele Sfat al Naţiunii din Transilvania şi Ungaria S-a întâmplat în lume
2003 - Este descoperită Planeta pitică Eris 1998 - Începe criza dezarmării din Irak: Irak anunţă că nu mai cooperează cu inspectorii ONU.
1991 - Primele alegeri libere pentru preşedinţie în Zambia
1975 - Formatia Queen lanseaza in Anglia cel mai renumit single al sau Bohemian Rhapsody1968 - Preşedintele american Lyndon B. Johnson ordonă încetarea bombardamentelor în nordul Vietnamului
1961 - A fost scos din Mauzoleul din Moscova corpul lui Iosif Stalin
1956 - Contraamiralul american G.J.Dufek a devenit primul om care a reuşit să aterizeze cu un avion la Polul Sud.
1933 - Basoreliefurile celor patru preşedinţi ai Statelor Unite de pe muntele Rushmore au fost finalizate.1922 - Benito Mussolini devine cel mai tânăr premier din istoria Italiei
1918 - Se semneaza, la Belgrad, armistitiul dintre Puterile Aliate si Ungaria, prin care se fixeaza o linie arbitrara de demarcatie între Ungaria si Transilvania
1905 - Au început pogromurile în masã contra evreilor din Rusia; în Kiev si Odesa pogromurile au fost organizate chiar de oficialitatile locale
1892 - Arthur Conan Doyle publică Aventurile lui Sherlock Holmes1888 - Britanicul John Boyd Dunlop (1840–1921) a inventat pneul utilizat la biciclete, triciclete şi automobile 1866 - Premiera operetei „Viata pariziana” de Jacques Offenbach
1864 - Nevada a devenit cel de al 36-lea stat al Statelor Unite ale Americii
1755 - Giacomo Casanova reuşeşte să fugă din Palatul Dogilor, Veneţia.
1517 - Începutul Reformei în Germania din care s-a nascut si religia unitariana in anul 1568. Tânărul german Martin Luther lipeşte pe uşa bisericii din Wittenberg cele 95 de teze împotriva indulgenţelor 0475 - Romulus Augustus e proclamat împărat al Romei

Sărbători diverse
SUA - Halloween. În fiecare an, seara de 31 octombrie este a vrajitoarelor. Copii, mascati în personaje „horror”, colinda pe la casele oamenilor, iar acestia îi rasplatesc cu bomboane, covrigi sau nuci pentru a alunga spiritele rele ale fantomelor. Adultii se întâlnesc în diverse localuri sau cluburi, care, pentru o noapte, se transforma în spatii ale magiei, în care personaje precum Frankenstein Ziua Internaţională a Mării Negre - La 31 octombrie 1996 ministrii mediului din Bulgaria, Georgia, Romania, Turcia, Federatia Rusa si Ucraina s-au intalnit la Istanbul pentru a semna Planul Strategic de Actiune pentru Marea Neagra, cel cuprinzator program adoptat vreodata pentru salvarea uneia dintre cele mai poluate mari de pe Terra